Viorel Moldovan: “Emmers și Hromada revin săptămâna următoare!”
Viorel Moldovan, președintele celor de la Rapid, s-a declarat satisfăcut de punctul obținut de giuleșteni în Bănie. Totuși, oficialul Rapidului a declarat că nu a fost mulțumit de prestația lui Istvan Kovacs și consideră că penalty-ul acordat la intervenția lui Cristi Săpunaru a fost acordat prea ușor.
De altfel, Moldovan a anunțat că Jakub Hromada și Xian Emmers vor reveni curând la antrenamente, dar și faptul că giuleștenii se vor întări în următoarele zile.
“Este normal să ne mulțumim cu acest punct. Am jucat împotriva unei echipe de mare calitate. Aveam două deplasări dificile și ne-am propus să luăm 4 puncte. Ne-am fi dorit mai multe, dar sunt bune și acesta. Urmează această pauză, din păcate vom avea mulți jucători plecați la naționale. Aveam un stagiu de pregătire la Curtea de Argeș, nu-l vom putea face.”
“Atunci când un antrenor pleacă, se poate considera un eșec și pentru noi ca și club. Am suferit din punct de vedere fizic. Mingea a avut-o adversarul, noi am alergat după ea. Nu am reușit să ținem de ea când am intrat în posesie. Aceasta este situația. Cât timp n-ai mingea, consumi multă energie, mai ales când te aperi.”
“Nu am fost foarte bine fizic. Pot să spun că este un plus că nu am dat multe ocazii adversarului, dar pe atac am suferit. Cred că se impunea cartonaș roșu la faza dintre Koljic și Siegrist. Arbitrul a avut altă viziune, e în regulă. În a doua repriză a fost un fault la Petrila. Penalty-ul la Cristi Săpunaru a fost dat ușor, la fel ca în meciul cu Dinamo. M-aș fi așteptat că Istvan Kovacs să controleze mai bine meciul.”
“Dar noi trebuie să facem mai multe dacă ne doream mai mult. Ne mulțumim cu acest punct. La Kait este o situație mai complicată, se întâmplă, pur și simplu i s-a făcut rău. Cădere de calciu.”
“Analizăm foarte mult, avem foarte multe variante. Sper să fim inspirați și să aducem un atacant de calitate. Căutam și ceva experiență în momentul de față. Vrem să ne întărim și în zona mediană. Emmers revine săptămâna viitoare la antrenament. Și Hromada la fel. Consider că marea problemă este mijlocul. Când motorul nu funcționează, atacul și apărarea au de suferit”, a spus Viorel Moldovan la Prima Sport.
Source link