Naționala Germaniei și reprezentativa Ungariei se vor întâlni miercuri seara la ora 19:00 pe ”MHPArena” din Stuttgart. La ”centrul” partidei a fost desemnat arbitrul olandez Danny Makkelie.
Nemții vin după o victorie categorică cu scorul de 5-1 în meciul de deschidere de la Campionatul European împotriva Scoției, în timp ce maghiarii au fost învinși de Elveția în primul meci din grupă de la EURO cu scorul de 1-3.
Ultima dată când Germania și Ungaria s-au întâlnit a fost în septembrie 2022, în UEFA Nations League, când maghiarii au câștigat cu 1-0 la Leipzig datorită golului lui Szalai din minutul 17.
Grupa A de la EURO 2024:
1. Germania – 3 puncte
2. Elveția – 3 puncte
3. Ungaria – 0 puncte
4. Scoția – 0 puncte
Turul stadioanelor de la EURO 2024 continuă cu MHPArena, cunoscută și sub numele de Vfb Stuttgart Arena sau Mercedes-Benz Arena în Europa. Construit în perioada interbelică, deschis în 1933 și renovat de-a lungul anilor, stadionul va putea găzdui aproximativ 55.000 de spectatori pentru meciurile de la Campionatul European din această vară.
Stuttgart a fost gazda unor evenimente importante precum Cupa Mondială, Campionatul European, competiții de atletism și alte competiții sportive. Vfb Stuttgart Arena a fost numită Arena lui Adolf Hitler în perioada 1933 – 1945 și a găzduit diverse evenimente sportive precum Cupa Mondială din 1974, EURO 1988 și Cupa Mondială din 2006.
De asemenea, la Stuttgart au avut loc și alte meciuri importante, precum finala Cupei Europei din 1988 și manșa secundă a finalei Cupei UEFA din 1989. Stadionul a fost gazda Campionatelor Europene de Atletism din 1986 și Campionatelor Mondiale de Atletism din 1993.
Source link