Petrolul Ploieşti s-a impus cu scorul de 3-1 în faţa Politehnicii Iaşi, în etapa cu numărul 14 din Superliga, după ce moldovenii au condus cu 1-0. În iunie, Petrolul Ploieşti a anunţat numele lui Mehmet Topal, fostul jucător de la Beşiktaş, Fenerbahce şi Galatasaray, în funcţia de antrenor al clubului. Petrolul a revenit în primul eşalon fotbalistic la finele sezonului 2021-2022, după ce a promovat de pe primul loc cu Nae Constantin pe banca tehnică, iar în vara care tocmai a trecut, după ce s-a speculat că echipa va intra pe mâna turcilor, a fost numit antrenor Topal. În această perioadă, turcii nu mai contenesc cu laudele şi îl ridică în slăvi pe Mehmet Topal, care a accentuat, în urma victoriei cu moldovenii, şi mai mult şansele Petrolului la calificarea în play-off.
Mehmet Topal, jucător de legendă al fotbalului turc, a fost căpitan al naţionalei Turciei şi al lui Fenerbahce Istanbul, de trei ori câştigător al Superligii Turciei cu trei echipe diferite, Galatasaray, Fenerbahce şi Basaksehir, de asemenea fost jucător important al Valenciei în La Liga. În vârstă de 38 ani, Topal a semnat cu Petrolul Ploieşti un contract valabil pentru următorii trei ani, iar rezultatele îl menţin în funcţie chiar dacă turcii care au anunţat că vor prelua echipa din Superliga României au dispărut peste noapte. În acest timp, Topal a bifat şase victorii, patru remize şi două eşecuri, în 12 meciuri. După succesul cu Poli Iaşi, presa din Turcia a reacţionat.
Source link