Antrenorul Edi Iordănescu le-a bătut obrazul celor care au vorbit despre un blat între România și Slovacia, înainte de disputarea partidei. Cele două echipe au încheiat cu o remiză, 1 – 1, și s-au calificat în optimile competiției.
Edi Iordănescu îi critică pe cei care au vorbit despre un blat între România și Slovacia
La conferința de după meci, întrebat de un jurnalist străin despre încărcătura care a existat înaintea jocului, Iordănescu s-a referit la toate speculațiile privind un blat între cele două echipe și a spus că oamenii care au răspândit astfel de zvonuri ar trebui să prezinte scuze.
„Sunt unii oamenii care trebuie să-și prezinte scuzele în fața noastră pentru poziția pe care au luat-o înaintea meciului. Cred că a fost clar, echipele au dat tot ce au avut mai bun timp de 80 de minute, apoi, sigur, fiecare și-a văzut interesul. Unii au vorbit înainte de meci, au atacat echipele, jucătorii, demnitatea noastră. Este rușinos. Ar fi trebuit să aștepte să vadă. A fost rușinos. Nu a fost plăcut.
Ei au aruncat cu gunoi în noi, nu doar în noi, în echipă, ci și în fanii noștri și în toată lumea. Am arătat că avem caracter. România a avut mereu caracter. Dacă ar fi fost să pierdem și să plecăm acasă, am fi plecat acasă cu capul sus”, a declarat Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu, laude și mulțumiri pentru suporteri
În schimb, antrenorul a început conferința de presă prin „a face o reverență în fața suporterilor echipei naționale”: „Ce am trăit aici probabil trăiești o dată în viață. Cred că în istoria echipei naționale suporterii nu au fost atât de apropiați de națională cum au fost acum. Pentru noi cea mai mare preocupare asta este, dorim să nu îi dezamăgim. E momentul nostru, e seara noastră, e seara României, e și ziua drapelului și este o bucurie în plus. Suntem mândri că suntem români”.
Source link