“După să vezi ce se mai supără. Îl pune pe Neluțu: ‘Sună-l pe MM, că nu se poate, se ia de mine’. Păi, taci din gură, că vorbești prostii! Am spus eu vreodată că suntem calificați? Să fie bărbat și să spună că Gigi Becali zice asta. Fii bărbat, Dane, lasă-ne în pace, nu mai vorbi la modul general! Fii bărbat și tu o dată! Să ne lase în pace Petrescu că joacă cu niște desculți acum”, a spus Mihai Stoica, miercuri seară, la Prima Sport.
Joi seară, după ce CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Conference League, lui Dan Petrescu i s-a transmis că i-a deranjat pe cei de la FCSB cu declarațiile sale.
“Fiecare zice ce vrea. Eu am zis adevărul înainte de meci. Fiecare e liber să facă ce vrea, e democrație. Eu mereu îmi apăr echipa mea și zic ceea ce cred fără să îmi fie frică de nimeni”, a fost replica lui Dan Petrescu.
FCSB și CFR Cluj sunt singurele echipe din România care vor juca un play-off european. Bucureștenii vor înfrunta LASK Linz (Austria) în Europa League, în timp ce formația din Gruia va întâlni Pafos (Cipru) în Conference League.
Source link