După prestațiile sale, bascii au decis să nu-i achite clauza de transfer definitiv, astfel că internaționalul român se va întoarce la Rangers, grupare de care aparține.
Ofertă din Serie A pentru Ianis Hagi!
Chiar dacă s-a zvonit că ar urma să înceapă pregătirea cu fosta campioană a Scoției, după care staff-ul tehnic ar urma să ia o decizie în ceea ce-l privește, Ianis Hagi ar putea prinde un nou transfer, de această dată în Serie A.
Fiul ”Regelui” a primit o ofertă din campionatul Italiei pe care ar fi tentat să o accepte în această vară, scrie AS.ro. Rămâne de văzut dacă este vorba despre un transfer definitiv sau despre un nou împrumut.
26 de meciuri a adunat Ianis Hagi pentru Deportivo Alaves în sezonul precedent, în La Liga și Copa del Rey, majoritatea din postura de rezervă.
Rangers a anunțat că Ianis Hagi nu va mai continua pe Ibrox Park
Publicația Ibrox Noise susține că surse din conducerea clubului Rangers au anunțat că scoțienii vor renunța la serviciile a cinci jucători: Todd Cantwell, Tom Lawrence, Scott Wright, Sam Lammers și Ianis Hagi.
În privința internaționalului român, scoțienii susțin că acesta va pleca de la Rangers doar dacă scoțienii vor primi o ofertă interesantă pentru Ianis Hagi, însă sunt destul de siguri că mijlocașul echipei naționale a României nu va mai continua pe Ibrox Park.
”Ianis Hagi va pleca de la Rangers dacă va veni o ofertă bună din partea unui club interesat de el, ceea ce este foarte probabil să se întâmple”, au scris scoțienii.
Source link