articol scris de Digi Sport
05.07.2024, 10:18
-
Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS 1
FCSB a reușit să câștige Supercupa României, după ce a învins-o pe Corvinul Hunedoara, scor 3-0.
David Miculescu, Marius Ștefănescu și Luis Phelipe au adus victoria campioanei României.
Mihai Stoica, mesaj dur pentru fanii celor de la CSA Steaua: ”Asta chiar nu e ultraserie”
La meciul din Ghencea, fanii celor de la Corvinul au fost ”ajutați” de către ultrașii de la Peluza Sud a celor de la CSA Steaua.
Fanii nu au uitat de ”războiul” dintre CSA și FCSB și nu s-au ferit să-i înjure pe fotbaliștii lui Elias Charalambous (43 de ani).
La scurt timp după partidă, Mihai Stoica a postat un mesaj pe rețelele sociale și nu i-a iertat pe ultrașii ”Militarilor”.
”Chiar dacă și în trecut – când eram toți împreună – am avut deseori divergențe cu cei din Peluza Sud, i-am respectat cumva. Și atunci, și după ce au ales să se separe.
Până aseară.
Dacă mă înjuri pe mine e oarecum logic. Mi s-a mai întâmplat și mi se va mai întâmpla, mai ales când jucăm cu rivalii. Dacă-mi înjuri fata, poate ți se pare interesant, dar te descalifici. Grav. Dar, dacă-l înjuri pe Vlad Chiricheș, după ce ai răgușit scandându-i numele la meciul cu Ajax (și nu numai) înseamnă că mai jos nu poți ajunge. Oricât te-ai strădui.
Asta chiar nu e ultraserie”, a spus Mihai Stoica pe Instagram.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB – Corvinul 3-0:
Etichete:
csa steaua
,
mihai stoica
,
supercupa
,
peluza sud
,
fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Source link