Mihai Stoica a vorbit despre starea lui Alexandru Musi și a oferit o veste bună pentru fanii lui FCSB

Constănțenii au deschis scorul în minutul 5 prin Ionuț Vînă printr-o execuție superbă, dar Marius Ștefănescu a restabilit egalitatea în minutul 42, din lovitură liberă. Un minut mai târziu, Farul a trecut din nou în avantaj după reușita lui Grigoryan. În minutul 87, Darius Olaru a restabilit echilibrul de pe tabelă cu un șut imparabil, iar, în prelungiri, căpitanul roș-albaștrilor a înscris golul victoriei din penalty.

Care e situația lui Alexandru Musi după accidentare

Alexandru Musi, unul dintre cei mai buni jucători din meciul cu Farul și una dintre puținele soluții ale roș-albaștrilor pentru regula U21 s-a accidentat destul de tare. În minutul 50, fotbalistul de la FCSB a intrat într-un duel cu Gabi Iancu, iar ambii jucători nu au mai putut continua.

La o zi după meci, Mihai Stoica a venit cu detalii noi despre starea de sănătate a lui Alexandru Musi, explicând că acesta a suferit doar o entorsă.

“Medicul nostru are experiență mare. Nu a văzut niciodată un jucător căruia să i se umfle glezna atât de tare și de repede. E doar entorsă, îl doare de căpiază. Nu o să fie probleme cu regula U21. Intră și Pantea și Octavian rapid, în cel mult două săptămâni. Nu sunt probleme”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

© Copyright 2025 Rotiri Gratuite
Powered by WordPress | Mercury Theme