-
Golurile au fost marcate de Thiam ’38 pentru gazde și Oshima ’68 pentru oaspeți.
În meciul de duminică seara, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au avut o evoluție convingătoare numai în primul act. În a doua repriză au fost dominați clar de jucătorii Universității Craiova, iar antrenorul gazdelor a remarcat după meci aspectul care l-a nemulțumit.
Sabău a vorbit și despre erori, dar și despre așteptările fanilor din Cluj.
“Am avut situații de a face 2-0, dar în repriza a doua am făcut greșeli, am scăzut din intensitate, n-am mai avut posesia. Mai ales la Mitriță, aveam nevoie să rămânem o echipă solidă pe partea lui.
Jucătorii sunt foarte supărați. Dacă arătam și în repriza a doua cum am arătat în prima, câștigam.
Nu-i condamn pe fani că visează la cupele europene, mă bucur că le-am dat speranțe, am convins prin felul nostru de a fi. Am jucători deosebiți, așteptările sunt firești și normale. Trebuie să ne pregătim foarte bine, să facem la Iași un meci bun și să venim cu punct sau puncte”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la finalul jocului de pe Cluj Arena.
U Cluj – Universitatea Craiova 1-1
U Cluj: Gertmonas – Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Silaghi, Bic, G. Simion – Silaghi, Nistor, Thiam – Berto
Rezerve: Gorcea, Oancea, Werff, Mitrea, Briz, Codrea, Rață, Oaidă, Boța, Tchassem, Blănuță, Denis Moldovan
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
Universitatea Craiova: L. Popescu, Ndong, Maldonado, Sierra, Bancu – Oshima, Screciu – Paradela, Baiaram, Mitriță – Koljic
Rezerve: Lung Jr., R. Stoian, Gașpar, Badelj, Zajkov, Căpățînă, Houri, Danciu, D. Barbu, Bana, Mora, Ivan
Antrenor Constantin Gâlcă
Source link