Ioan Becali, pregătit să facă un transfer istoric după EURO 2024: “40 de milioane de euro în luna decembrie!”

Parma a anunțat oficial prelungirea contractului cu Mihăilă încă din timpul EURO 2024. Fostul jucător de la Universitatea Craiova a semnat până în 2027, cu opțiune de extindere pentru încă un an.

Ioan Becali: “Dennis Man și Valentin Mihăilă pot fi vânduți de Parma în decembrie pentru 40, respectiv 25 de milioane de euro”

Dennis Man, celălalt român de la Parma, intră în ultimul an de contract, însă Ioan Becali anunță că fostul jucător de la FCSB va semna și el prelungirea cu clubul promovat în Serie A.

Agentul este convins că, în cazul unor prestații bune în Serie A, Dennis Man și Valentin Mihăilă pot fi vânduți de Parma încă de la finalul acestui an în schimbul unor sume uriașe.

“Mihăilă a semnat prelungirea. De ce înainte de EURO? Pentru că Parma i-a oferit un contract pe care mulți nu-l au, mai ales la echipe care vin din Serie B în Serie A. Pentru că la Parma va juca titular aproape 90% din meciuri cu antrenorul Pecchia. Antrenorul a spus clubului că are nevoie de acești doi jucători (Dennis Man și Valentin Mihăilă) și că sunt obligați să îi păstreze.

Dennis Man va prelungi și el, sper să prelungească. Clubul s-a comportat într-un mod ireproșabil. Au venit la Koln (la meciul Belgia – România), am vorbit cu băieții, am avut un timp liber cu familiile și am putut vorbi cu ei câte 10-15 minute.

Sper că Parma să înceapă bine în Serie A. Parma, dacă va avea rezultate și va fi în primele 10 din clasament, iar dacă Dennis marchează cele 12-13 goluri din Serie B, în decembrie pleacă pe 40 de milioane. Mihăilă, dacă dă 7-8 goluri, pleacă pe 25! Nu e o problemă, pentru că sunt echipe care plătesc. Echipa trebuie să îi ajute și pe ei, mă refer la tot colectivul,” a spus Ioan Becali, pentru PRO TV.

Dennis Man ar urma să încaseze un salariu anual de două milioane de euro după prelungirea contractului cu Parma. Noua înțelegere, la fel ca în cazul lui Valentin Mihăilă, va fi valabilă până în 2027.

Radu Drăgușin este în prezent cel mai scump fotbalist român. Tottenham l-a cumpărat în ianuarie de la Genoa pentru 25 de milioane de euro, sumă la care se pot adăuga alte 5 milioane din bonusuri.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

© Copyright 2024 Rotiri Gratuite
Powered by WordPress | Mercury Theme