Contractul lui Edi Iordănescu (46 de ani) cu Federația Română de Fotbal este valabil până la finalul EURO 2024.
Înainte de turneul final din Germania, s-a discutat mult despre prelungirea înțelegerii dintre selecționer și FRF, dar până acum nu s-a făcut un anunț oficial în acest sens.
Florin Prunea a anunțat că Edi Iordănescu e ca și plecat de la echipa națională: ”Eu asta știu că 95% Edi este plecat”.
Florin Prunea (55 de ani) a vorbit despre situația lui Edi Iordănescu, care încă nu a semnat prelungirea contractului. Conform unor surse, Edi Iordănescu vrea ca secunzii să aibă contract pe întreg anul cu Federația, și nu doar pentru fiecare acțiune a echipei naționale în parte, cum este acum, și salarii mai mari.
Edi Iordănescu a discutat în 2022 cu familia sa despre plecarea de la echipa națională. În aceste condiții, sunt șanse destul de mari ca Iordănescu să plece de la națională. Ce l-ar putea întoarce din drum ar putea fi o ofertă de nerefuzat din partea FRF sau, de ce nu, o prestație istorică a elevilor săi cu Olanda, care l-ar face să nu poată renunța.
Source link