Primăria Constanța a semnat, zilele trecute, contractul pentru realizarea conceptului artistic și execuția proiectului de amenajare a centrului expozițional din Cazino. Valoarea totală ajunge la un 1,5 milioane de euro.
Termenul de realizare și montare a expozițiilor este iulie 2024, conform contractului. Acesta poate fi prelungit în funcție de amânările apărute în privința datei de finalizare a lucrărilor de la monumentul istoric, anunță Info Sud-Est.
Firma care se ocupă de lucrări se numește Q-Group Proiect SRL și este din București, înființată în anul 1997, care se ocupă de activități de arhitectură.
În anul 2023, societatea a avut o cifră de afaceri de 1,4 milioane de lei, un profit net de mai puțin de jumătate de milion de lei, datorii de peste 383.000 lei și trei angajați. Asociații firmei sunt Constantin Goagea și Silvia Cosmina Gogea. Anul trecut, firma din București a obținut contracte în valoare totală de peste 700.000 lei. Unul dintre acestea a fost încheiat cu Primăria Brașov, în vederea consolidării monumentului Bastionul Postăvarilor.
Source link