Madridiștii s-au calificat în finală după ce au învins Bayern Munchen (2-2 în tur, 2-1 în retur), în timp ce Borussia Dortmund a învins-o în semifinale pe PSG (1-0 în tur, 1-0 în retur).
Finala Ligii Campionilor se va desfășura sâmbătă seara pe stadionul Wembley din Londra, iar echipa madrilenă va pleca joi seara. Cu toate acestea, Andriy Lunin nu va fi alături de restul echipei, conform Mundo Deportivo, deoarece goalkeeper-ul ucrainean s-a îmbolnăvit de gripă de tip B și există riscul să îi infecteze și pe ceilalți jucători.
În lipsa antrenamentelor alături de restul echipei în ultimele zile, Lunin s-a pregătit singur acasă. Se pare că va pleca spre Londra în ziua meciului cu Borussia Dortmund. Se speculează că Thibaut Courtois, care s-a întors recent după o accidentare suferită la începutul sezonului, are șanse mari să fie titular în finala Ligii Campionilor, mai ales că nu se știe dacă Lunin va fi refăcut complet până la meci.
După accidentarea lui Thibaut Courtois, Real Madrid l-a împrumutat pe Kepa Arrizabalaga, dar spaniolul nu s-a impus, iar Carlo Ancelotti a avut încredere în Andriy Lunin, care a reușit să îl înlocuiască foarte bine pe belgian. Cu Lunin în poartă, Real Madrid a câștigat titlul în La Liga și s-a calificat în finala Ligii Campionilor.
Carlo Ancelotti a declarat: “Nu am nicio îndoială cu privire la ceea ce trebuie să facem pe 1 iunie. Până atunci, voi încerca să pregătesc întreaga echipă cât mai bine posibil și apoi voi lua cea mai corectă decizie pentru a câștiga meciul. Nu există nicio dezbatere pentru mine, voi (jurnaliștii) aveți îndoieli. Lunin a avut un sezon fantastic, ne-a ajutat foarte mult să ajungem în finală, iar Courtois revine la forma sa anterioară, fiind cel mai bun din lume.”
Source link