Cele două echipe se întâlnesc în a doua etapă din sezonul regulat al SuperLigii României în weekend. Rapid – CFR Cluj va putea fi urmărit și în format LIVE TEXT pe site-ul sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.
Ce a remarcat Dan Petrescu la Rapid și la Neil Lennon: ”Nu e ușor”
Rapid și-a schimbat antrenorul odată cu începerea noului sezon. La cârma giuleștenilor se află nord-irlandezul Neil Lennon, despre care Dan Petrescu, tehnicianul celor de la CFR Cluj, a spus că este un ”mare antrenor”.
Mai mult, Petrescu a evidențiat și că rapidiștii au adus jucători noi și că lotul e mult mai bun decât cel de stagiunea trecută.
”Au schimbat sistemul, au adus jucători noi, nu chiar toți titulari, dar lotul e mai bun decât cel de anul trecut. Au mai multe soluții, pe toate posturile. Mă aștept să fie mai buni decât la meciul cu UTA, mai ales că joacă acasă. Toate echipele care joacă acasă au un atu.
Nu e ușor să te adaptezi într-o țară nouă, indiferent cât de valoros ești. Fără ajutorul jucătorilor și al conducătorilor este greu. Și eu am fost în străinătate, nu a fost lapte și miere peste tot. Oriunde te duci, trebuie să te impui. Va trebui să aibă suportul celor din jurul lui.
Dar e un antrenor de valoare, mare jucător, mare antrenor, CV-ul vorbește despre el. Acum rămâne de văzut dacă se va adapta în România sau nu”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.
Ultima confruntare dintre Rapid și CFR Cluj s-a petrecut în play-off-ul SuperLigii României din sezonul trecut, moment în care ardelenii au câștigat ”acasă”, în Gruia, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” cu 3-2.
Source link