Cazinoul din Constanța, aproape reabilitat. Cum arată clădirea în prezent, cu jumătate de an înainte de inaugurare

Clădirea Cazinoului de pe faleza din Constanța începe să strălucească! Fiecare sală a fost personalizată în stil propriu, iar interioarele încep să reflecte eleganța de altădată.

Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe
faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. Lucrările de reabilitare au
început în urmă cu 3 ani, după mai multe amânări, iar anul viitor aceasta va fi
inaugurată în prezența reprezentanților administrației publice locale și a
constănțenilor.

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a
realizat o incursiune între cele mai frumoase încăperi ale Cazinoului și vă
prezintă schimbările realizate până în prezent.

 “Au început ultimele lucrări, pardoseli, acoperișul este aproape gata în totalitate, se fac ultimele lucrări la instalațiile electrice, instalații de încălzire, ventilație, deci suntem într-un stadiu destul de avansat. În urmă cu câțiva zeci de ani ca și arhitect a fost Daniel Renard, reprezentant al arhitecturii Art Nouveau. La vremea respectivă a fost singura clădire din România ce a avut simboluri și ornamente în stil Art Nouveau. Clădirea a suferit mai multe reparații de-a lungul timpului. În 1916 la bombardament a fost dărâmat acoperișul. A fost refăcut, apoi în al doilea Război Mondial în 1941 a fost bombardată scara de onoare care a necesitat reparație. A fost refăcută cu ajutorul deținuților politici în anul 1951. Acest lucru nu s-a știut, noi am găsit niște mărturii în pereți, niște scrisori, bucăți de sac pe care erau scrise numele lor și impresiile de la acel moment. Tot ca stadiu de lucrare în 1986 ultima intervenție a fost făcută de către ONT Litoral. Sunt cei care au refăcut această clădire pentru a funcționa ca și restaurant. În ultimii 4 ani, de când am câștigat licitația, s-au refăcut planurile exact cum au fost inițial. Clădirea a fost în totalitate îmbunătățită, de la rezistență la ornamente, acoperiș, candelabre, pardoseli, tot ce veți vedea sunt noi în stilul Art Nouveau”, a declarat Gabi Puchiu – reprezentant Edificia Carpați, șef lucrări Cazinoul Constanța.

Cazinoul a fost conceput pentru a fi muzeu. La subsol clădirea adăpostește 3 camere care de asemenea vor fi
muzeu, iar la etaj sunt 2 săli mari, sala multifuncțională, sala de spectacole
care va primi echipament, scenă, scaune, iar alături va fi încă o sală mare
care se numea Sala Oglinzilor, sala de bal.

“Ne bucurăm să vedem schimbările prin care trece Cazinoul, monumentul arhitectural este clădirea simbol a Constanței și abia așteptăm să-l vedem cum strălucește în toată splendoarea lui. Cazinoul vegheaza țărmul Mării Negre de peste 100 de ani. Începuturile Cazinoului se leagă de trecerea Dobrogei sub administrație românească, fiind prima clădire ridicată la malul mării după încheierea dominației otomane. Lucrările de restaurare ale Cazinoului din Constanţa au început în primăvara anului 2020 și au avut iniţial ca termen de finalizare 30 de luni, respectiv toamna anului 2022. Cel mai probabil vara viitoare ne vom bucura de frumusețea lui și vom savura cu toții o cafea pe terasa exterioară, pentru că noul Cazino va avea și o cafenea. Îi așteptăm pe toți cei care îl îndrăgesc, turiști și constănțeni deopotrivă, să ne bucurăm împreună de frumusețea lui anul viitor. Vom anunța în timp util momentul inaugurării”, a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Lucrările de reabilitare finalizate până în prezent subliniază unicitatea și eleganța arhitecturală a clădirii simbol a Constanței. Clădirea Cazinoului este renovată de compania Aedificia, iar fondurile sunt asigurate de Compania Națională de Investiții prin Ministerul Dezvoltării. După finalizarea lucrărilor, clădirea va reveni administrației publice locale din Constanța.

M.G.




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

© Copyright 2024 Rotiri Gratuite
Powered by WordPress | Mercury Theme